AcumStiu.net

10 lucruri pe care nimeni nu le știe despre corpul femeilor

Știm deja că femeile sunt mai rezistente la durere și că au o capacitate de a recunoaște culorile mult superioară bărbaților, însă există numeroase alte lucruri care diferă între corpul femeilor și cel al bărbaților. Iată care sunt câteva dintre cele mai interesante lucruri care le diferențiază pe femei de bărbați.

1. Gâtul femeilor este mult mai mobil decât cel al bărbaților

Ai observat vreodată cum întorc capul femeile și bărbații atunci când sunt strigați? Încearcă să strigi pe cineva și vei vedea că, deși un bărbat își va întoarce tot corpul, femeia își va răsuci doar gâtul. Acest lucru se datorează structurii musculare mai elastice a femeilor. Ei bine, există și consecințe. Potrivit unui studiu de la Centrul Medical Loyola University, femeile raportează dureri de gât mai des decât bărbații.

2. Femeile au auzul sensibil în timpul somnului

Acest fapt este rezultatul unui proces evolutiv. Femeile sunt sensibile la zgomote atunci când dorm, astfel încât să se poată trezi cu ușurință atunci când aud plânsetul unui copil. Dar vestea bună este că această regulă funcționează doar pentru zgomote cu o tonalitate ridicată. Acest lucru le face pe femei să aibă un somn ușor de tulburat și să se odihnească mult mai greu decât bărbații.

3. Femeile au un sân mai mare decât celălalt

Diferența poate fi aproape invizibilă sau foarte notabilă, dar în ambele cazuri nu este nimic îngrijorător. Nimeni nu are sânii absolut simetrici. Există o mulțime de motive care pot cauza acest lucru, precum volumul de țesut mamar sau forma structurală a pieptului.

4. Femeile sunt mai raționale decât bărbații

În ciuda faptului că, în practică pare că femeile sunt mai emotive și bărbații mai raționali, realitatea este contrară. Un cortex gros a fost asociat cu scoruri mai mari la o varietate de teste de inteligență cognitivă și generală, iar creierul femeilor are cortexuri mult mai groase decât cel al bărbaților. Pe de altă parte, bărbații au un creier cu volum mai mare, care joacă un rol amplu în percepția emoțiilor și luarea deciziilor.

5. Celulita nu este un lucru rău

Mai întâi de toate, trebuie să precizăm faptul că celulita nu este nici un termen medical, nici un indicator al problemelor de greutate, ci semnul maturizării corpului feminin. Potrivit statisticilor, doar una din 40 de femei nu are acest tip de acumulare de grăsime în regiunea feselor și a coapselor. În ciuda acestui fapt, continuăm să auzim despre cum celulita reprezintă acumularea de substanțe toxice pe care corpul nostru nu le poate asimila, însă țesutul adipos joacă un rol important în producerea hormonilor, inclusiv a estrogenului.

6. Femeile se îmbată mai repede decât bărbații

Femeile au mai puțină apă în țesuturi decât bărbații. Ceea ce înseamnă că femeile se îmbată mai repede decât bărbații, deoarece corpurile lor sunt mai puțin capabile să digere alcoolul înainte de a ajunge în sânge. Femeile de asemenea transpiră mai puțin decât bărbații. Acest lucru poate fi bun, dar este și motivul pentru care femeile nu sunt atât de rezistente la căldură. Din cauza nivelului scăzut al apei și, prin urmare, a volumului redus de sânge, femeile au, de asemenea, niveluri de hemoglobină care sunt cu 12% mai mici decât cele ale bărbaților.

7. Femeile se atașază mai puternic de alte persoane

Acesta este și motivul pentru care femeile au niveluri mai mari de oxitocină. Oxitocina este așa-numitul hormon al dragostei – promovează atașamentul, solidifică relațiile și eliberează stresul. Oxitocina este, de asemenea, responsabilă pentru crearea de legături mamă-copil și chiar pentru alăptare.

8. Trupurile femeilor continuă să se schimbe după vârsta de 20 de ani

Dacă ai avut parte de ani ai adolescenței nebuni și tumultoși, nu este prea târziu să îți schimbi stilul de viață. Trupurile femeilor continuă să crească și să se schimbe și dupa douăzeci de ani. Deci continuă să mănânci alimente bogate în calciu de exemplul, care te ajută să ai oasele mai puternice. Exercițiile pentru întărirea musculară vor ajuta și ele la o construcție mai bună musculară pentru viitor.

9. Femeile au o predispoziție mai bună la creativitate

Creierul este o rețea. Există o mulțime de fire și conexiuni în interiorul acesteia. Studiile au constatat că rețelele din creierul femeilor sunt mai bine conectate decât rețelele din creierul bărbaților. Asta înseamnă că femeile sunt mai rapide la crearea conexiunilor cauzale dar, în același timp, se obișnuiesc cu ușurință cu o rutină și tind să stagneze.

10. Femeile europene au părul mai deschis la culoare decât bărbații

Potrivit noilor studii, femeile de origine europeană sunt de două ori mai predispuse la a fi blonde în mod natural în comparație cu bărbații. Studiul sugerează că acest lucru se datorează faptului că genele blonde care sunt prezente la naștere sunt mai persistente la femei și, de fapt, dispar la bărbați. De asemenea, s-a descoperit că femeile care au părul deschis la culoare sunt mai predispuse la a avea succes pe cont propriu, pe când bărbații pot sa avanseze mai ușor în viață alături de o femeie cu părul mai închis la culoare.