AcumStiu.net

Animale ocrotite prin lege în România

Fauna României este una dintre cele mai interesante și variate din Europa datorită reliefului și condițiilor climatice favorabile ale tării, însă în ultima perioadă s-au produs dezechilibre majore, accentuate de lipsa de interes a oamenilor și autorităților în ceea ce privește natura. În prezent, există anumite animale care sunt protejate prin lege. Iată care sunt acestea:

Capra neagră: Capra Neagră a fost una dintre speciile amenințate cu dispariția după Primul Război Mondial pentru că mai existau doar câteva în Mulții Rodnei, Munții Bucegi și Munții Banatului. În prezent, Capra Neagră, declarată și „monumentul naturii”, trăiește în zonele muntoase și pe pajiștile alpine din Munții Făgăraș, Parâng, Retezat și mai puțin în Munții Bucegi pentru că în ultima perioadă a fost asaltată de turiști.

Râsul: Râsul sau „pantera Carpaților” este protejat prin lege încă din secolul trecut. În România, cei mai mulți râși se află în Carpați, peste 2000.

Zimbrul: În prezent, mai trăiesc aproximativ 800 de zimbri în lume. La noi în țară se găsesc în Parcul Natural Hațeg.

Pelicanul: Pelicanul este simbolul Deltei Dunării și de aceea este protejat prin lege. Aceste păsări au un rol sanitar excepțional, mai ales că se hrănesc cu pești bolnavi.

Egreta: Egreta este una dintre cele mai frumoase păsări din Delta Dunării, iar elementul distinctiv este de departe penajul alb și strălucitor. Egretele pot fi văzute în Deltă, dar și în Rezervația Naturală de la Satchinez, în județul Timiș.

Califarul: Califarul este o specie de rață cu un penaj interesant și se găsește în special în zona lacurilor Sinoe și Razelm.

Cocoșul de munte: Acest tip de cocoș este unul dintre protejații faunei românești și trăiește ascuns prin pădurile de mari înălțimi, însă rareori poate fi văzut. Dansul nupțial al masculilor este inconfundabil și scoate sunete caracteristice pentru a-și impresiona partenera.

Cocoșul de mesteacăn: Acest cocoș seamănă cu cel de munte. Această specie putea fi văzută în toate pădurile de munte, însă în prezent se întâlnesc doar în zona Munților Căliman și Rodnei.

Dropiile: Dropiile sunt ocrotite de Rezervația de la Boianu, județul Vălcea pentru a se împiedica dispariția lor.

Vulturul cu barbă: Specialiștii spun că această specie de vultur a dispărut în anul 1927, alții susțin că mai poate fi găsit în zona Munților Retezat.

Vulturul pleșuv: Vulturii sunt văzuți din ce în ce mai rar pe crestele Carpaților.

Broasca țestoasă dobrogeană: Această broască țestoasă trăiește în jur de 100 de ani și se întâlnește în pădurile și în zonele litorale din Dobrogea.

Broasca țestoasă din Oltenia: Femelele depun în jur de 7-8 ouă pe an, însă specia se află în pericol și de aceea este ocrotită prin lege. Aceste broaște țestoase trăiesc într-o regiune limitată, la nord de Drobeta-Turnu Severin, la liziera pădurilor.

Aspretele: Acest tip de pește a fost descoperit în anul 1957 și în prezent trăiește într-o zonă restrânsă, pe râul Valsan, în județul Argeș.

Lostrița: Lostrița este un răpitor extrem de puternic și este considerată „stăpâna apelor”. Lostrița trăiește doar în bazinul Dunării și numărul acestei specii scade semnificativ.