AcumStiu.net

Arkaim, orașul antic construit după forma Căii Lactee

Planeta noastră are o mulțime de mistere care nu au fost încă descoperite, însă în Siberia se află un loc în care există mai multe secrete decât oriunde altundeva. Este vorba despre cetatea Arkaim, situată în Minții Ural. Această cetate are o vechime de peste 4000 de ani și se preconizează că aparține epocii bronzului.

Acum este doar o ruină, însă în trecut, Arkaim era un oraș minunat datorită zidurilor groase, sistemelor de irigație și drenaj și chiar construcțiilor special amenajate pentru topirea și prelucrarea diverselor metale. În interiorul cetății au fost descoperite artefacte care datează de aproximativ 4000 de ani, însă unii arheologi susțin că orașul este cu mult mai vechi.

Orașul Arkaim a fost construit sub formă de labirint ca multe alte structuri de la acea vreme. Este uimitor faptul că acest oraș labirint a fost ridicat la aceeași altitudine ca vestitul Stonehenge și, privit din cer, Arkaim are forma Căii Lactee. De aceea, istoricii au presupus că era folosit ca un observator antic prin intermediul căruia strămoșii noștri priveau întregul Univers.

Chiar dacă au mai rămas ruinele acestui oraș, locul pare încă viu, iar legendele spun că aici se întâmplă și fenomene stranii. Oamenii spun că văd noapte diverse lumini puternice care se reflectă asupra orașului antic. Nimeni nu-și poate explica acest fenomen.

Orașul labirint este considerat în prezent ca fiind un loc sacru, unde mii de oameni se duc anual pentru a medita și pentru a-și găsi liniștea. Există chiar și o legendă care spune că cei care stau prea mult în interiorul zidurilor orașului, îi poate auzi pe cei care locuiau în trecut aici.

Oamenii de știință au încercat de multe ori să atribuie această construcție unei civilizații străvechi, însă nu au ajuns la nicio concluzie. Ce este cert este faptul că civilizația care a construit acest loc a fost avansată din punct de vedere tehnologic pentru că omul obișnuit din epoca bronzului nu avea asemenea cunoștințe despre forma galaxiei și nici nu se pricepea să dezvolte un asemenea sistem de irigație sau drenaj.