AcumStiu.net

Cele mai periculoase insecte din lume

De cele mai multe ori, când ne gândim la insecte, nu ne gândim că ne-ar putea produce vreun rău, însă există și insecte care pot pune viața oamenilor în pericol. Unele pot fi toxice sau chiar fatale omului. Ele pot reprezenta un pericol atât pentru oameni, cât și pentru celelalte animale, fie prin înțepare, fie prin eliminarea otrăvii sau prin simpla lor prezență.

Gândacii de bucătărie

Toată lumea a văzut gândaci de bucătărie și nu reprezintă un pericol direct pentru oameni, însă aceștia sunt purtătorii a numeroase boli, inclusiv și cele care pot fi fatale pentru ființele umane. Acești gândaci se strecoară prin cele mai înguste spații, lipsite de igienă, colectând astfel o mulțime de bacterii care pot fi fatale pentru oameni.

Scutigera Coleoptrata

Această insectă se mai numește și miriapod și se poate întâlni în casa fiecăruia dintre noi. Aceste miriapode pe care le găsim în case sunt prădătoare și se hrănesc cu insectele care trăiesc prin apropiere.

Înțepătura lor nu este extrem de periculoasă pentru oameni, deși poate fi comparată cu înțepătura albinelor. Există cazuri în care oamenii sunt alergici la veninul miriapodelor și este posibil să se piardă și vieți omenești din această cauză, însă sunt cazuri destul de rare.

Ploșnițele

Ploșnițele se hrănesc în mare parte cu insecte, însă există și specii, mai ales în zonele tropicale, care se hrănesc cu sângele animalelor. Acestea străpung cu maxilarul de sus pielea animalului și-i suge sângele. De cele mai multe ori, victimele acestei specii de insecte pot simți dificultăți de respirație, pot apărea iritații pe corp și pulsul poate deveni mai rapid.

Oamenii își pot pierde chiar și cunoștința, iar temperatura corpului crește extrem de mult. Au existat cazuri în care febra a ținut timp de 2 săptămâni, astfel, pot exista cazuri în care înțepătura ploșnițelor poate fi fatală.

Zygaena Filipendulae

Acest tip de fluture este considerat ca fiind cel mai periculos și este imposibil să nu fie observat, având în vedere coloristica aripilor sale. Acest fluture toxic poate fi întâlnit în fiecare zi pe orice luncă sau câmp și elimină o cantitate mare de lichid, urât mirositor, motiv pentru care păsările își pierd imediat interesul pentru a-l consuma ca hrană. Zygaena Filipendulae este periculos pentru că organismul lui conține ceanură.