AcumStiu.net

Cele mai stranii coincidențe din istorie

Coincidențe au loc tot timpul, de exemplu, ne gândim la cineva, iar câteva clipe mai târziu primim un apel de la acea persoană. De cele mai multe ori, aceste coincidențe nu au o semnificație importantă, însă alteori, sunt extrem de bizare sau au un impact major asupra lumii în care trăim. Iată câteva dintre cele ma bizare coincidențe din istorie:

Legătura dintre J.F. Kennedy și Abraham Lincoln

Cei doi lideri sunt legați de o serie de coincidențe ciudate. Cei doi președinți au fost aleși ca lideri la 100 de ani distanță, Lincoln în anul 1860, iar Kennedy în 1960. Ambii au fost urmați la conducere de persoane cu numele Johnson, iar acești Johnson s-au născut la exact 100 de ani distanță: Andrew Johnson – 1808 și Lyndon B. Johnson – 1908.

Ambii au fost asasinați, iar cei care au comis crimele au fost născuți la 100 de ani diferență: John Wilkes Booth în anul 1839 și Lee Harvey Oswald în anul 1939, ambii s-au stins din viața înainte de a fi judecați. În plus, Lincoln a fost împușcat într-un teatru, iar asasinul lui a fost prins într-un depozit, iar Kennedy a fost împușcat într-un depozit, iar cel care a apăsat pe trăgaci, a fost prins într-un teatru.

Coincidențele nu s-au oprit aici: Lincoln avea o secretară pe nume Kennedy, iar Kennedy o secretară pe nume Lincoln.

Titanic și Titan

În anul 1898, scriitorul Morgan Robertson a scris o nuvelă cu titlul „Inutilitate sau epava lui Titan”care a prevestiti în detaliu scufundarea Titanicului care s-a petrecut 14 ani mai târziu. Cartea a avut ca subiect principal călătoria unui vas de lux britanic: HMS Titan.

Asemănările dintre cartea scriitorului și povestea reală a celebrului Titanic sunt frapante. În carte, vasul de ciocnește de un aisberg în Oceanul Atlantic, iar mii se oameni își pierd viața din cauza lipsei bărcilor de salvare.

Atât Titanic, cât și Titan erau vase de lux cu o lungime de aproximativ 240 de metri, ambele s-au lovit de un aisberg din Atlantic în timp ce se naviga cu o viteză de 25 de noduri și în ambele cazuri și-au pierdut viața 2.500 de oameni.

Cometa Halley și viața lui Mark Twain

Cometa Haylley trece pe lângă planeta noastră o dată la 76 de ani și puțini sunt cei care o prind de două ori în viață. Ei bine, o astfel de persoană este Mark Twain.

Celebrul scriitor s-a născut în anul 1835, în timpul în care această cometă tocmai trecea pe lângă Pământ și s-a stins din viață în anul 1910, exact în momentul în care cometa trecea din nou pe lângă planeta noastră.