AcumStiu.net

Centralia, orașul care arde fără încetare de 50 de ani

Orașul Centralia se află în statul american Pennsylvania și aproape a devenit un oraș fantomă, având în vedere că are doar 10 locuitori. Un incendiu care a cuprins galeriile minei de cărbune arde încontinuu și crăpăturile imense se află peste tot în oraș, eliberând gaze toxice și fum. Acest oraș era cândva înfloritor și avea o populație de aproximativ 2.500 de locuitori.

Părea că nimic nu avea să tulbure viața acestor oameni, însă în anul 1962, orașul a început să ardă din subteran, apoi și la suprafață. Există și un paradox pentru că focul care a distrus orașul a fost cauzat chiar de oameni în mod intenționat.

Începuturile

Inițial, autoritățile au decis să se ardă deșeurile de la groapa de gunoi a orașului, iar această misiune a revenit unor pompieri locali. Din nefericire, aceștia nu și-au dat seama că groapa de gunoi se afla pe un puț minier dezafectat care era conectat la mai multe galerii de mină pline cu cărbune.

Focul s-a răspândit prin galeriile de mină care se întindeau pe sub oraș după ce combustibilul fosil s-a aprins. În scurt timp, incendiul de proporții a devastat o mare parte din așezare. Pompierii au reușit să stingă focul care se afla la suprafață, însă nu au putut să facă nimic pentru a opri focul care ardea în subteran și care s-a extins până la o adâncime de 90 de metri, pe o suprafață de 12 kilometri sub Centralia.

Din cauza temperaturii extrem de ridicate, pământul a început să se crape și să elibereze fumuri toxice și monoxid de carbon. Astfel de cratere s-au format în curțile oamenilor, însă puțini au fost cei care s-au gândit să plece. Locuitorii și pompierii au continuat timp de 10 ani lupta cu focul din subteran, însă fără niciun rezultat.

Un adevărat pericol pentru viață

Oamenii au început să se gândească la posibilitatea de a părăsi orașul când craterele nu au încetat să apară, iar acest lucru i-a îngrijorat. În anul 1981, un băiat de doar 12 ani a căzut într-unul dintre cratere care avea o adâncime de 90 de metri, iar acest incident i-a făcut să realizeze cât de grave erau lucrurile în realitate. Din fericire, băiatul a fost salvat pentru că a reușit să se prindă de o rădăcină de copac și a fost scos din groapă de un verișor.

După acest incident, oamenii au început să părăsească încet orașul. După 54 de ani de la izbucnirea incendiului, din crăpăturile de pe pământ încă iese fum și zona este plină de afișe și pancarte care îi avertizează pe vizitatori că pământul se poate surpa oricând sub ei. Este uimitor faptul că specialiștii spun că în subteran mai există cărbune care poate întreține focul pentru încă 250 de ani.