AcumStiu.net

Maria, Regina Scoției, mireasa în negru

Maria Stuart a devenit moștenitoarea tronului la 6 zile după naștere, în anul 1542, după ce tatăl său s-a stins din viață. A fost trimisă de mama sa la Curtea Franței pentru a fi crescută acolo, iar la vârsta de 15 ani s-a căsătorit cu moștenitorul tronului și a devenit regina Franței în anul următor, când soțul său a fost încoronat ca Francisc al II-lea.

La doar 2 ani de la căsătorie, soțul său s-a stins din viață și a devenit astfel văduvă. S-a întors în Scoția unde a fost nevoită să intre în grațiile reginei Elisabeta I a Angliei și să-și găsească un soț potrivit pentru a putea să dea Scoției un moștenitor. Această problemă a soțului a fost rezolvată în anul 1565 când a apărut în peisaj vărul ei vitreg, Henry Stewart, lord Darnley.

Mireasa în negru

Conform incredibilia.ro, Darnley, care încă nu împlinise 19 ani, era cu patru ani mai tânăr decât Maria şi zvelt şi delicat la trup. Dar regina neobişnuit de înaltă a fost încântată că el era cu vreo zece centimetri mai înalt decât ea. Maria i-a spus unui curtean că Darnley era „bărbatul cel mai plăcut la chip şi trup“ pe care îl văzuse vreodată.

Erau o pereche reuşită. Când Darnley s-a îmbolnăvit de pojar, Maria a scandalizat Curtea petrecând mult timp în odaia bolnavului, adeseori rămânând lângă el până după miezul nopţii. Fără să-şi asculte sfetnicii, regina s-a căsătorit cu Darnley în iulie. Fiind văduvă, la nuntă s-a îmbrăcat în negru.

Noul soţ, Henry, şi-a dat curând arama pe faţă. Încrezut, lacom, capricios, Darnley s-a dat în spectacol întrecând măsura cu băutura şi umilind-o pe regină, care era însărcinată, înşelând-o în secret cu doamne de la Curte şi pe faţă cu femei din popor. Până în toamnă, dragostea Mariei se stinsese la fel de iute cum începuse.

David Rizzio, prima victimă

În scurt timp, fiind o persoană posesivă, soțul reginei a început să creadă că David Rizzio este amantul ei. Într-o seară, în timp ce Maria lua cina cu un cerc restrâns de curteni, printre care se număra și David Rizzio, Darnley a dat buzna, însoțit de un nobil înarmat și l-a târât afară pe Rizzio, înjunghiindu-l. Maria a început să se teamă pentru viața ei, crezând că ea este următoarea victimă.

Moștenitorul mult dorit

În anul 1566, Maria a adus pe lume un băiat, viitorul Iacob al VI-lea al Scoției. Se știe că un an mai târziu, Darnley s-a îmbolnăvit grav. Oficial se spunea că are varicelă, dar existau zvonuri că se va stinge din viața din cauza sifilisului. În scurt timp s-a stins și din viață.

Bothwell a fost cel acuzat că ar fi comis această crimă și cu toate acestea, Maria s-a căsătorit cu el, iar acest lucru a scandalizat Scoția. Astfel, a fost nevoită să abdice în favoarea fiului ei și a fost închisă într-un castel pe o insulă. Un an mai târziu, a evadat și acest lucru a trezit o revoltă. Maria s-a refugiat apoi în Anglia, aflându-se sub protecția reginei Elisabeta, însă era acolo ca și prizonier și nu ca oaspete.

Maria a trăit 19 ani în captivitate, iar în anul 1587, la ordinul reginei Elisabeta, a fost executată, la vârsta de 44 de ani.