AcumStiu.net

Misterul lui Mirin Dajo

Mirin Dajo sau „Omul minune” a fost o enigmă în carne și oase, iar corpul lui a uimit oamenii de știință. În anul 1940, olandezul Mirin Dajo era cunoscut pentru spectacolele în care se dezbrăca și se lăsa străpuns cu florete de scrimă.

Nu era o păcăleală

Spectacolele lui Dajo erau înspăimântătoare, însă el părea că nu simțea nicio durere atunci când asistentul lui îi străpungea trupul cu săbii. Acesta își câștiga existența prin intermediul spectacolelor pe care le dădea în baruri, iar acest lucru nu a rămas mult timp departe de urechile oamenilor de știință care voiau să-i afle secretul.

Astfel, oamenii de știință l-au chemat pe bărbat la un centru medical pentru a-i face teste. Cu doctorii de față, asistentul lui Dajo i-a înfipt o sabie în spate care l-a străpuns complet, moment în care a fost dus în sala de radiografii pentru a se asigura că nu este o păcăleală. Într-adevăr, floreta a trecut prin corpul bărbatului, chiar prin și printre cele mai mari organe din corp.

Rezistență nemaiîntâlnită

După ce floreta a fost scoasă din trupul lui, Dajo a apăsat cu mâinile locul în care aceasta intrase și ieșise, iar acest lucru a fost suficient pentru a-i opri sângerarea. Cel mai uimitor lucru a fost faptul că imediat după ce a fost străpuns cu sabia, acesta putea să meargă și chiar să alerge, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mirin Dajo susținea că invulnerabilitatea reprezintă un dar de la Dumnezeu și că „îngerii lui păzitori”, 3 voci pe care le auzea constant, îi spuneau ce trebuie să facă. În plus, bărbatul a spus că în copilărie a trecut prin experiențe paranormale și că așa a dobândit capacități telepatice.

O posibilă explicație

Medicii cred că au găsit și o explicație logică pentru acest lucru: în momentul în care îți străpungi corpul, se creează o fistulă, mai exact un tunel de țesut cicatrizant. Această fistulă se păstrează deschisă prin inserarea unui obiect în ea, iar încetul cu încetul, asistentul îi îndesa un obiect ascuțit într-o gaură din abdomen. Aștepta până când rana se vindeca, apoi continua să împingă obiectul mai departe.

Dajo are spatele plin de cicatrici despre care medicii cred că sunt fistule abandonate în momentul în care obiectele ascuțite au întâlnit oase, nervi sau organe mari.

Sfârșitul vieții

Când avea doar 35 de ani, Mirin Dajo s-a stins din viață în circumstanțe stranii. Acesta i-ar fi spus asistentului lui că „îngerii” i-au spus că trebuie să treacă la nivelul următor, adică să înghită o tijă de metal pe care un medic să i-i extragă din corp prin intervenție chirurgicală, dar fără anestezie.

Mirin Dajo a găsit medicul care era dispus să facă acest lucru, însă doar cu condiția de a folosi anestezic, cum s-a și întâmplat. După 2 zile după ce a înghițit tija, medicul i-a scos-o din corp, după cum a cerut. După această operație, Dajo și-a petrecut următoarele 10 zile stând în pat și meditând, fiind verificat din când în când de asistent care nu a observat nimic în neregulă la starea lui de sănătate.

A doua zi, asistentul lui l-a găsit fără suflare, cauza fiind o ruptură de aortă. Cu toate acestea, asistentul lui credea că Dajo se afla într-o stare de meditație profundă și că ar fi fost ucis de medicul legist.