AcumStiu.net

Misterul tunelurilor de sub Marea Neagră care leagă România de Turcia

Înaintea Primului Război Mondial, într-o cronică este relatată o poveste stranie în care se vorbește despre cum țăranii din Dobrogea foloseau tuneluri subterane de mii de kilometri pe sub Marea Neagră pentru a duce oile în Turcia, mai ales că negoțul cu oi era extrem de profitabil și înfloritor înaintea Primului Război Mondial.

Dobrogenii creșteau multe oi, chiar mii, pentru a le duce în Imperiul Otoman și a câștiga bani frumoși. Este interesant faptul că negoțul nu se realiza nici pe uscat, dar nici pe mare, ci prin două tuneluri de dimensiuni impresionante pe sub Marea Neagră.

Conform cronicii vechi de 100 de ni, din sudul Dobrogei actuale și din Cadrilater pornesc două tuneluri subterane care traversează Marea Neagră. Acestea erau cel mai des folosite dă țărani, care își transportau turmele de oi în Imperiul Otoman și în țările din Peninsula Asia Mică. Din păcate, nu se poate spune exact cine a construit aceste două tuneluri și nici motivul pentru care au fost create sub Marea Neagră.

Totuși, este interesant că în timpul războiului ieșirile celor două tuneluri au fost astupate și păzite. În anul 1980, soldații care erau concentrați la muncă pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, au descoperit din întâmplare o altă gaură de acces ale tunelurilor. Ea se afla într-un cimitir din Murfatlar și a fost folosită de nenumărate ori de muncitorii de pe canal pentru a trece în Bulgaria.

Misterul acestor tuneluri este fascinant. Ele au fost construite cu mii de ani înaintea erai nostre, când nu exista acces la o tehnologie dezvoltată și, totuși, oamenii au reușit această performanță. Este incredibil. Probabil este vorba despre o civilizație avansată din punct de vedere tehnologic pentru că altfel nu se poate explica complexitatea construcției unor asemenea tuneluri pe sub o mare întreagă.