AcumStiu.net

Modurile în care magazinele manipulează populația pentru profit

În goana după profit, magazinele apelează la o mulțime de trucuri pentru a-și vinde produsele și de cele mai multe ori, acestea sunt realizate în așa fel încât să păcălească cumpărătorul. Iată cum suntem manipulați în fiecare zi pentru profit:

Lumina roz la raionul de carne

Majoritatea vitrinelor de la raioanele de carne sunt luminate cu LED-uri în tonuri de roz. Te-ai întrebat vreodată de ce? Ei bine, această culoare oferă cărnii un aspect mai proaspăt și mai apetisant, iar acest lucru o va face să se vândă mai bine. Pentru a nu te mai lăsa păcălit, scoate carnea din vitrină și analizează-o la lumină normală. Este posibil să constați că nu mai este la fel de apetisantă.

Produsele proaspete sunt amestecate cu cele vechi

Pentru a nu arunca produsele care urmează să expire, mai ales produsele care se vând vrac sau care se ambalează pe loc, sunt amestecate cu produse proaspete. Astfel, clienții nu au cum să-și dea seama că produsele sunt vechi, cu atât mai mult dacă și etichetele sunt și ele schimbate. Acest lucru se întâmplă cel mai frecvent cu prăjiturile sau fursecurile, mezelurile, cafeaua și alte produse ce se vând vrac. Cel mai bine este să optezi pentru produsele ambalate.

Carnea tocată este plină de surprize

Carnea tocată este unul dintre cele mai înșelătoare produse care se vând în supermarketuri. De cele mai multe ori, acest tip de carne este obținut din resturile de carne care nu s-au vândut și care urmează să expire. La acest amestec se adaugă și conservanți, dar și organe precum plămâni și limbă.

Alimentele congelate, vândute ca produse proaspete

Atât carnea, cât și peștele sunt de cele mai multe ori decongelate și vândute ca fiind proaspete. Dacă aceste alimente au fost congelate, apoi decongelate într-un mod corect, nu există riscuri, însă uneori, acest proces de decongelare este forțat, iar partea exterioară începe să se deterioreze din cauza microorganismelor.

Cum să recunoști astfel de produse? Ei bine, uite-te la excesul de umiditate. De asemenea, carnea nu va fi la fel de elastică, iar dacă o apeși cu degetul, nu va reveni la forma inițială. Fii atent și la culoare:  dacă este ternă, nu e de bine.