AcumStiu.net

Povestea lui Tarrare, gurmandul care mânca și carne de om și țipari electrici

Erau anii 1790, iar Tarrare (născut în jurul anului 1772, cunoscut doar sub numele de „Tarrare”) a fost un soldat în armata revoluționară franceză cu un apetit aproape inuman. Armata își mărise de 4 ori deja raționalizarea, dar chiar și după ce a primit destule alimente bărbați, el încă mai fura de prin grămezile de gunoi, mâncând toate resturile de gunoi.

Dar pentru doi chirurgi militari, dr. Courville și Baron Percy, Tarrare era prea fascinant să renunțe la el. Cine era acest om ciudat, cine ar putea avea o roabă de mâncare turnată pe gât și să rămână flămând?

Apetitul ciudat al lui Tarrare fusese cu el toată viața. Era complet nesătul, atât de mult încât atunci când era adolescent, părintii săi, incapabili să-și permită mormanele masive de mâncare necesare pentru a-l hrăni, l-au dat afară din casă.

Maxilarul lui masiv și deformat se deschidea atât de mult, încât putea turna un coș întreg de mere pe gură și să țină o duzină în gură ca pe un bomboane. Înghițea dopuri de plută, pietre și animale vii întregi, spre bucuria și dezgustul mulțimii.

Tarrare i-a uimit pe chirurgi. La vârsta de 17 ani,cântărea doar 45 de kilograme. Și deși mânca animale vii și din gunoi, părea să fie normal. Aparent era doar un tânăr cu un apetit inexplicabil de mare.

Pielea lui Tarrare se întindea incredibile de mult pentru a cuprinde toată mâncarea pe care o împingea pe gât. Când mânca, se umfla ca un balon, mai ales în regiunea stomacului. Dar la scurt timp după aceea, el mergea la baie și elibera aproape totul.

Când stomacul îi era gol, pielea îi atârna atât de mult, încât puteai lega pliurile de piele de la talie ca o pe curea. Obrajii lui atârnau ca niște urechi de elefant. Aceste pliuri de piele făceau parte din secretul modului în care atât de multe alimentele îi puteau intra în gură, pielea lui se întindea ca un elastic.

Tarrate a căutat alte mese în cele mai nepotrivite locuri posibile. În timpul unei crize disperate de foame, a fost prins bând sângele care fusese îndepărtat de la pacienții spitalului și chiar mâncând  câteva dintre corpurile din morgă.

Patru ani mai târziu, Tarrare a ajuns într-un spital din Versailles. Omul care putea mânca orice aproape își găsise sfârșitul. El și-a pierdut viiața din cauza tuberculozei în 1798. Doctorii au oprit autopsia la jumătate deoarece nu mai puteau suporta mirosul acestuia.

Ei au învățat însă un lucru: situația lui Tarrare nu era în mintea lui. Fiecare lucru ciudat pe care-l făcuse începuse cu o necesitate constantă de a mânca. Fiecare experiență a fost dictată de corpul ciudat cu care s-a născut, cel care l-a blestemat la o viață de foame veșnică.