AcumStiu.net

Povestea reală de dragoste care a inspirat filmul Titanic

Celebrul film Titanic a făcut înconjurul planetei, după ce a debutat în anul 1997, iar Leonardo Dicaprio și Kate Winslet au readus la viață povestea tragică a scufundării vasului de croazieră RMS Titanic. Cu toate acestea, nu mulți știu povestea din spatele acestui film celebru: povestea de iubire dintre Ida și Isidor Strauss.

Ida și Isidor s-au căsătorit în anul 1849, ea avea 22 de ani, iar el avea 26. Isidor cunoscuse deja succesul în afaceri și apoi și-a cunoscut iubirea vieții sale, pe Ida. Din dragostea celor doi s-au născut 7 copii, dintre care unul s-a stins din viață la naștere. Cei doi au ajuns celebri datorită dragostei pe care și-o purtau și datorită celor 40 de ani de căsnicie.

La începutul anului 1912 aveau să-și facă declarația de dragoste supremă. Au decis să se întoarcă din vacanța de iarnă pe care o petrecuseră în sudul Franței, cu vasul de croazieră RMS Titanic. În momentul în care vasul s-a lovit de iceberg, căpitanii au decis că femeile și copiii sunt cei care vor fi salvați primii.

Isidor era un om de elită respectat, iar când i s-a oferit un loc pe barca cu numărul 8, alături de soția sa, i-a spus colonelului Gracie: „Nu o să merg eu înaintea altui bărbat”. Ida i-a oferit haina sa de blană unei servitoare și a decis să rămână alături de iubirea vieții sale pe vas. „Cum am trăit împreună, așa o să ne și stingem din viață.”

De asemenea, Ida i-a spus soțului ei: „Am trăit împreună atâția ani, unde te duci tu, mă duc și eu.” Acestea au fost cuvintele ei când a refuzat să meargă pe barca de salvare cu numărul 8 și a ales să se stingă din viață alături de cel care i-a călăuzit întreaga viață.

Cei doi îndrăgostiți au fost văzuți pentru ultima dată pe puntea vasului Titanic, ținându-se de mână, iar cei de la fața locului au descris acest eveniment ca fiind „o dovadă de iubire și devotament”.