AcumStiu.net

Practici bizare străvechi

Mumificarea este o practică din cele mai vechi timpuri, iar cele mai faimoase mumii sunt fără îndoială corpurile îmbălsămate și împachetate în numeroasele straturi de bandaj care s-au descoperit în Egiptul Antic. Totuși, au fost descoperite mumii foarte bine conservate în Filipine, care au adus în atenția cercetătorilor un nou tip de mumie, mumia de foc. Analizând aceste rămășițe, cercetătorii au reușit să afle amănunte surprinzătoare despre un proces unic de mumificare și despre cultura tribului care îl folosea.

Totul se petrece într-un loc secret

Indigenii din Kabayan, cunoscuți și sub numele de Ibaloi, trăiește în prezent izolată în munții din nordul statului Filipene. Acest teritoriu tribal este format în mare parte din câmpuri de orez, iar locuitorii sunt prietenoși și muncitori. Totul este normal în această comunitate, cu excepția unui singur lucru. Acești oameni au o tradiție străveche unică în lume: pe Muntele Timbac se găsesc sute de cadavre ale strămoșilor acestui trib, care au o vechime de 800 de ani.

Aceste mumii de foc sunt greu de găsit pentru că guvernul filipinez și localnicii au făcut tot posibilul pentru a le păstra locația secretă. La peșterile unde se află prețioasele mumii se poate ajunge doar după o călătorie de 5 ore cu mașina pe un teren accidentat, apoi se mai face o drumeție de 5 ore pe o serie de trepte de piatră.

Există garduri montate la intrările în peșteri pentru a proteja mumiile aflate în sicriele lor originale. S-a recurs la toate aceste lucruri pentru că peșterile au fost prădate de hoți de mai multe ori și mai multe mumii de foc au fost furate în anul 2000 și vândute în Europa pentru sume impresionante.

Mumificarea începea din timpul vieții

Există mai multe lucruri care diferențiază mumiile de foc din Filipine de celelalte care se află în lume. Îmbălsămarea și bandajarea lor nu erau practicate de indigenii Ibaloi. Membrii tribului au ales o altă metodă de conservare. Primul pas presupunea participarea persoanei care se apropia de sfârșit. Acesteia i se dădea un lichid pe care trebuia să-l înghită, lichid care conținea o mare concentrație de sare. Astfel, corpul începea să i se deshidrateze înainte de a-și da ultima suflare.

După ce persoana se stingea din viață, procesul de mumificare dura luni întregi. Corpul era spălat bine, apoi era așezat ca și cum ar sta jos deasupra unei surse de căldură. Rămășițele nu erau niciodată expuse direct la flacără. Ele erau doar afumate deasupra unui foc, iar acesta împreună cu căldura eliminau încetul cu încetul toate fluidele din corp, până la uscarea lui.

După ce trupul era uscat bine la exterior, urma uscarea lui în interior. Pentru a usca organele interne, cineva sufla fum de tutun direct prin gura persoanei decedate, apoi mumia era frecată cu ierburi și pusă într-un sicriu mic de lemn, dus apoi în peșterile ascunse.

Sfârșitul unei epoci

Aceste ritualuri de mumificare, împreună cu alte tradiții indigene au luat sfârșit în momentul în care a avut loc invazia și colonizarea Filipinelor de către exploratorul spaniol Ferdinand Magellan. Localnicilor le-a fost impus modul european de procesare a cadavrelor, iar mumificarea este acum considerată ca fiind un obicei barbar arhaic.