AcumStiu.net

6 fapte istorice importante cu care ai fost mințit până acum

De foarte multe ori ne aflăm în situaţia în care ajungem să credem anumite lucruri care nu sunt reale. Această situaţie poate surveni chiar şi în situaţia în care ne referim la întâmplări istorice, chiar dacă probabil nu v-aţi fi gândit niciodată că istoria ar putea fi interpretată atât de greşit. Iată care sunt câteva dintre cele mai mai mituri leate de istorie pe care le-ai auzit vreodată şi pe care cel mai probabil le-ai şi crezut!

1. Napoleon şi nasul Sfinxului

Marele sfinx din Gîza este cunoscut pentru faptul că îi lipseşte nasul. Legenda spune că armata lui Napoleon a distrus această parte a corpului statuii în timpul unei bătălii cu turcii în 1798. Cu toate acestea, studiile au arătat că există o portretizare a sfinxului realizată de călătorul danez Frederic Norden în anul 1737, cu mult timp înainte de venirea lui Napoleon.

2. Van Gogh şi tăierea urechii sale

Povestea artistului, despre care se presupune că îşi taie urechea şi i-o trimite iubitului său, este destul de exagerată. În realitate, evenimentul ce implică tăierea urechii a avut loc după un conflict cu prietenul său, Paul Gauguin, în timpul căruia Van Gogh l-a atacat pe acesta cu o maşină de ras. Din cauza remuşcărilor, Vincent şi-a tăiat lobul urechii în aceeaşi noapte.

3. Coifurile cu coarne ale vikingilor

Suntem obişnuiţi să vedem Vikingii portretizaţi purtând coifuri cu coarne, dar arheologii încă nu pot spune cu adevărat ce formă au avut adevăratele coifuri de luptă ale acestora. Coifurile cu coarne au fost descoperite doar în morminte, astfel că este posibil să fi fost folosite doar pentru anumite ritualuri, nu în bătălie. De asemenea, coifurile de acest tip datează cu mult înainte de era vikingilor.

4. Stonehenge

Stonehenge este unul dintre cele mai mari mistere ale lumii, iar noi ipoteze despre provenienţa acestuia se nasc regulat. Cu toate acestea, construcţia iniţială nu se aseamănă aproape deloc cu cea pe care noi o vedem astăzi. În anul 1901, William Gowland a iniţiat restaurarea monumentului, iar fotografiile recente demonstrează că monumentul arată destul de diferit acum.

5. Descoperirea Americii

În cărţile noastre de istorie suntem învăţaţi că America a fost descoperită de Christopher Columb în anul 1492. Cu toate acestea, primii europeni care au călătorit în Lumea Nouă au fost vikingii, la sfârşitul secolului al X-lea.

6. Poemele lui Ossian

Poetul scoţian James McPherson a fost renumit pentru traducerea poeziilor lui Ossian, un poet celtic din secolul al III-lea. Cu toate acestea, în faţa cererilor de prezentare a manuscriselor traduse, McPherson a evitat acest subiect. Manuscrisele nu au fost încă găsite, iar poeziile în sine sunt acum considerate o pură mistificare.