AcumStiu.net

Anul 1968, un an teribil și o șansă istorică pierdută de România

America a cunoscut unele dintre cele mai sângeroase bătălii în Vietnam, în timp ce acasă se înrolau din ce în ce mai mulți protestatari în mișcarea pentru drepturi civile. Studenții au declanșat revolte în universități, liderului Martin Luther King Jr. i s-a luat viața, ceea ce conducea orașele americane către alte revolte sângeroase.

În Franța, revoltele studențești readuc Parisul în vremurile baricadelor, iar generalul De Gaulle se îndreaptă spre sfârșitul carierei politice. În ceea ce privește estul, comuniștii reformiști ajung la putere în Praga. Această criză a durat până în august, când URSS a decis că lucrurile au mers mult prea departe și invadează Cehoslovacia.

În România, august 1968 a fost momentul în care Nicolae Ceaușescu a început să-și înalțe cultul personalității, iar discursul pe care liderul l-a ținut la București la 21 august va crea un mit. Ceaușescu a comandat cu curaj invazia sovietică, după care a început să se teamă de consecințe. Cu toate acestea, beneficiile pentru statura sa de lider comunist au fost enorme.

Ușile cancelariilor s-au deschis, la fel și liniile de finanțare pentru România și occidentul a crezut că și-a găsit omul care să producă breșa în lagărul socialist. Cu banii de la occidentali, Ceaușescu a început să facă investiții uriașe, dar fără să renunțe la doctrina economică a comunismului clasic.

Dacă aceste două milioane de dolari ar fi fost însoțite de reforme și de liberalizare în economia centralizată, este foarte posibil ca România să fi câștigat un avans considerabil, iar acest lucru ar fi lăsat țara într-o poziție mult mai bună la prăbușirea comunismului și la trecerea scpre economia capitalistă.

Cu toate acestea, Nicolae Ceaușescu a fost un lider comunist dur, care nu ar fi acceptat niciodată o reformă și nicio slăbire a principiilor marxist-leniniste. Atât deschiderea, cât și independența afișate în anul 1968, nu au fost valorificate pentru România, de aceea, s-a întors către stalinismul pe care liderii Bucureștiului nu îl părăsiseră niciodată.

Aceasta a fost în mod clar o șansă istorică irosită.