AcumStiu.net

Cazul inexplicabil al lui Jane și Jennifer

Jane și Jennifer vorbeau doar între ele, într-o limbă pe care nimeni nu o înțelegea și au trăit departe de toți ceilalți oameni, explorând latura întunecată a naturii umane. După ce au trăit mai mulți ani în spitale de psihiatrie, a fost nevoie ca una dintre ele să se stingă din viață pentru ca cealaltă să ducă o viață normală.

Cazul acestor două fete gemene ne demonstrează încă o dată cât de strânsă este legătura dintre gemeni și cât de tragic se pot sfârși uneori. Jane și Jennifer s-au născut la 11 aprilie 1963 în Barbados și la scurt după nașterea lor, familia s-a mutat în Țara Galilor, la Haverfordwest.

Încă de la o vârstă fragedă, cele două și-au creat o legătură puternică, încât au început să vorbească într-o engleză ciudată, extrem de rapidă pe care nimeni nu o putea înțelegi, nici măcar părinții.

Gemenele tăcute

Trăind în Țara Galilor, Jane și Jennifer erau singurii copii de culoare, iar culoarea pielii lor era de cele mai multe ori subiect de batjocoră, mai ales din partea colegilor de clasă. Pentru ele, contactul cu ceilalți copii a fost o experiență traumatizantă, de aceea, au încercat să evite comunicarea cu oricine altcineva. Astfel, fetele au ajuns să vorbească doar între ele, într-o limbă pe care nimeni nu reușea să o descifreze.

Din cauză că acestea nu voiau să vorbească deloc, nici măcar cu părinții, au fost trimise la diverși psihologi, însă fără niciun rezultat. Din speranța de a ieși din izolare, medicii au decis să fie trimise la școli diferite. Acest lucru a agravat și mai mult situația și fetele s-au închis și mai mult în sine.

Au petrecut ani la rând închise în cameră

După ce sfatul medicilor s-a dovedit a fi un eșec total, s-a hotărât că este mai bine ca familia să se reunească, iar Jane și Jennifer au petrecut mai mulți ani izolate în camera lor. Se jucau cu păpușile și puneau în scenă mai multe piese de teatru după poveștile pe care le citeau. În anul 1979, fetele au primit un jurnal de Crăciun și au început să scrie în el, în fiecare zi, iar această activitate era preferata lor. Totuși, aceste jurnale aveau să dezvăluie latura întunecată a celor două fete.

Având o mare pasiune pentru scris, Jane și Jennifer s-au făcut scriitoare, scriind 2 romane și, respectiv 3. Fetele au încercat să le publice pe toate, însă nu au fost acceptate de nicio editură.

Infracțiunile și internarea în clinica psihiatrică

Acest eșec nu a fost deloc binevenit pentru fete și au început să comită infracțiuni. Au început cu furturi mici, apoi au ajuns să se stranguleze reciproc. S-a ajuns chiar până la incendierea unei clădiri care a ard în totalitate. Au fost prinse și au fost închise într-o clinică psihiatrică, unde comportamentul lor i-a intrigat pe doctori.

Jane și Jennifer mâncau cu rândul: într-o zi una dintre ele se înfometa, cealaltă se îndopa, apoi își schimbau rolurile. Cele două a fost puse în celule aflate în capete opuse ale spitalului, iar asistentele le găseau tot timpul în poziții ciudate.

Sinucidere sau stingere din viață naturală?

În timpul în care se aflau la spital, gemenele au început să creadă că vor duce o viață normală doar în momentul în care una dintre ele nu va mai fi în viață. După ce au avut discuții pe această temă, s-a ajuns la concluzia că Jennifer trebuia să se sacrifice. În anul 1993, fetele erau transferate la un alt spital și în drum spre destinație, June a ținut-o în brațe pe Jennifer, dar până au ajuns la destinație aceasta din urmă nu mai avea suflare, la 29 de ani.

La autopsie s-a constat că a fost ceva subit, cauzat de o inflamație la nivelul inimii. Nu s-au găsit urme de niciun fel de substanțe în corpul fetei, iar sfârșitul ei a rămas un mister.

Este bizar faptul că după ce s-a întâmplat cu Jennifer, June a început să interacționeze normal cu cei din jur și nu a mai avut nevoie să fie monitorizată din punct de vedere psihiatric.