AcumStiu.net

Cei mai diabolici criminali în serie din istorie

Există în lume o mulțime de oameni care au intenții ascunse, însă de cele mai multe ori, criminalii sunt considerați ca fiind oameni normali în societate. Totuși, în ciuda aparențelor, aceștia au comis fapte îngrozitoare. Iată care sunt poveștile lor:

Karl Denke

Karl Denke a avut mai mult de 40 de victime în orașul Wroclaw, Polonia, iar până să fie descoperit în anul 1924, Denke a dus o viață virtuoasă. El era organist la biserica din oraș și era cunoscut ca fiind un mare filantrop. Acesta avea obiceiul de a-i ajuta pe cei aflați la nevoie, de aceea i se spunea Papa Denke.

Această reputație s-a năruit într-o zi, când vecinii au auzit strigăte care veneau din curtea bărbatului. Când au intrat în curtea acestuia, au descoperit un bărbat care zăcea pe iarbă, fiind lovit grav la cap. Acesta le-a spus vecinilor că Papa Danke l-a atacat și l-a lovit cu toporul.

Deși au fost sceptici la început, polițiștii i-au percheziționat casa lui Denke și au fost îngroziți de ceea ce au găsit: un jurnal al terorii. În acesta, erau notate numele a peste 40 de persoane cărora le luăsese viața și le mâncase de-a lungul anilor. În plus, au descoperit că Denke avea în casă carne de om, în borcane cu sare. Acesta a fost arestat, însă nu s-a ajuns până la judecată pentru că și-a luat viața în timp ce se afla în celulă.

Joe Metheny

Joe Metheny nu s-a remarcat prin numărul enorm de victime, ci prin ceea ce a făcut cu ele după ce le-a luat viața. După ce a fost arestat, bărbatul a mărturisit că a luat viața a 8 persoane și a făcut declarații șocante. Acesta a spus că le-a tăiat carnea și a pus-o în frigider, însă nu pentru a o consuma, ci pentru a o vinde altora. A deschis chiar un magazin de mâncare și combina carnea de om cu cea de porc pentru că, în opinia lui, seamănă la gust și nimeni nu-și dădea seama. A fost condamnat la închisoare pe viață.

H. H. Holmes

H. H. Holmes a fost unul dintre primii criminali în serie din istoria Americii. El s-a născut în anul 1861 și a recunoscut la un moment dat să a comis 27 de crime, însă au fost confirmate doar 9. La început, Holmes a fost proprietaru unei firme farmaceutice, apoi a renunțat la afacerea cu medicamente și a preluat conducerea unui hotel.

În acest hotel, Holmes a construit un labirint format din camere de tortură, de gazare și etanșe, în care își lăsa victimele să se sufoce lent. Mulți dintre cei care se cazau la acest hotel, nu mai plecau niciodată. Acesta a fost arestat și condamnat la spânzurătoare.