AcumStiu.net

Celebritățile care le-au ruinat viața copiilor lor

Este foarte greu să fii celebru, deși multă lume crede că vedetele duc o viață lipsită de griji. Nu este deloc așa pentru că trebuie să arăți de fiecare dată impecabil și să ai o atitudine demnă de statutul pe care îl deții.

Celebritățile sunt supuse mereu presiunii și mai ales în momentul în care este vorba despre copiii lor. Dacă părinții sunt celebri și copilul este și, de cele mai multe ori, reporterii și paparazzi își îndreaptă atenția asupra lor.

Michael Lohan

Nici părinții lui Michael Lohan nu au fost niște părinți exemplari și probabil că de aceea nici el nu excelează. Când fiica sa a devenit faimoasă prin propriul talent și nu datorită lui, Lohan a început să facă trafic de droguri ceea ce i-a afectat cariera fiicei sale.

Revistele și televiziunile au avut mult timp această familie în prim plac și Lohan chiar a petrecut un an în spatele gratiilor. În final, tatăl și fiica au ajuns să nu-și mai vorbească și să nu se mai înțeleagă de loc. Vorbesc ocazional doar cu un avocat de față.

Nancy Dow

Poate că numele ei, Nancy Dow, nu îți sună cunoscut, însă este mama faimoasei Jennifer Aniston. Cele două nu se înțeleg de ani buni pentru un motiv foarte întemeiat. În momentul în care Jennifer Aniston a atins punctul culminant al carierei sale, mama sa a vrut și ea să fie la fel de faimoasă și a mers la interviuri de presă fără fiica sa.

Kit Culkin și Praticia Brentrup

Atunci când copiii ajung la vârsta adolescenței, comportamentul lor se schimbă. Uneori din cauza anturajului în care umblă, dar cea mai mare vină o au părinții și educația pe care au avut-o. Când Macaulay Culkin a devenit faimos pentru rolul său din ”Singur acasă”, tatăl său a vărzut acest lucru ca pe o oportunitate.

Și-a obliga fiul să aplice pentru mai multe roluri pentru a-i crește profiturile. Mai târziu, Macaulay a declarat să a fost abuzat fizic și psihic de părinții lui și de aceea a decis să rupă orice legătură cu ei.

Courtney Love

Faimoasa văduvă a lui Kurt Cobain, Courtney Love are problemele sale și din păcate fiica ei a fost nevoită să fie martoră la toate. A ieșit la iveală că Love a consumat droguri în timpul sarcinii cu fiica sa și după ce aceasta a fost născută.

Fiica ei a fost luată de la ea în momentul în care Love a fost arestată pentru deținere de substanțe etnobotanice, însă acum se pare că cele două încearcă să-și refacă relația.

Jaid Barrymore

Luând în considerare ce abilități de creștere a avut mama sa, nu este de mirare de fel de mamă a devenit ea. Când fiica ei avea 9 ani, petreceau împreună la petrecerile de lux de la Hollywood.

Înainte de a deveni adolescentă, a început să aibă probleme cu alcoolul și la vârsta de 13 ani a început să ia cocaină și iarbă. La vârsta de 14 ani a intra la reabilitate și nu mai ține legătura cu mama sa.

Tom Cruise

Când s-a născut Suri Cruise, Tom Cruise nu a fost niciodată mai fericit. După un an, dragostea de tată a dispărut și după ce a trecut prin divorț nici că i-a mai păsat. poate că este furios pe soția sa, însă fiica lui nu are nici o vină și nu a mai văzut de foarte mulți ani.

Charlie Sheen

Charlie nu excelează la a fi tată, deși are 5 copii cu 3 femei diferite. Și-a pierdut slujba pentru că nu se putea controla pe platourile de filmare și are probleme grave cu drogurile. Recent a avut un proces prin care a cerut să nu plătescă nici un fel de susține financiară copiilor lui.

Farrah Abraham

Farrah a început să se folosească de fiica ei încă dinainte să se nască. După ce s-a născut a început să facă filme pentru adulți. Dacă nu a demonstrat că este o mamă oribilă, când fiica ei avea 4 ani, i-a luat sprâncenele cu ceară pentru că avea monosprânceană, spune ea.

Madonna

Madonna este considerată cea mai rea mamă pentru că după ce a lupta să câștige custodia copiilor, se spune că le-a impus o dietă strictă și nu îi lasă să se uite la televizor.

Woody Allen

Nici Woody Allen nu este tatăl anului. În anul 1992, a părăsit-o pe mama celor 2 copii a săi și pe fetița pe care a adoptat-o. Relațiile cu fiii săi nu sunt bune nici acum pentru că nu își vorbesc deloc. Aceștia spun că au fost abuzați din punct de vedere intim.