AcumStiu.net

Frane Selak, cel mai norocos om ghinionist care a trăit vreodată

Croatul Frane Selak este cunoscut drept cel mai norocos om ghinionist din lume. Deși ai spune că viața unui profesor de muzică este liniștită și lipsită de aventură, viața lui pare să fie desprinsă dintr-un film SF. Viața pe care a dus-o acest om este cu adevărat unică și în funcție de perspectiva din care se privesc lucrurile, poți spune că este fie cel mai norocos om, fie cel mai ghinionist. Iată povestea acestui om:

Două accidente: unul de tren, altul aviatic

De-a lungul călătoriilor pe care le-a avut, Frane Selak a fost la un pas de moarte. Totul a început într-o zi când bărbatul se afla într-un tren care trecea printr-un defileu. Trenul a sărit de pe șine și s-a rostogolit într-un râu din apropiere. În tren se aflau 17 persoane, dintre care a supraviețuit doar una, Frane Selak. Acesta a suferit de hipotermie, din cauza vremii și a apei reci, și s-a ales cu câteva răni minore.

În anul 1963, în timp ce călătorea pentru prima dată cu avionul, ghinionul a lovit din nou. Avionul în care se afla a avut defecțiuni la motoare, care s-au și oprit, presiunea din cabină a început să scadă și avionul a început să piardă înălțime, iar în timpul picajului în gol, una dintre ușile avionului s-a desprins, iar bărbatul a fost scos afară din avion. În cele din urmă, avionul s-a prăbușit, iar 19 pasageri s-au stins din viață.

Norocul lui Frane Selak a fost că s-a rostogolit prin aer și a picat pe un maldăr de fân, suferind doar răni minore și de această dată.

Tragediile s-au ținut în lanț

În anul 1966, bărbatul a fost implicat în alt accident, de această dată de autobuz. 4 oameni și-au pierdut viața, însă Frane Selak a scăpat din nou. La scurt timp după acest eveniment, în anul 1970, bărbatul se plimba cu mașina, însă aceasta a luat foc. A ieșit din mașina în flăcări la timp, înainte de a exploda.

În anul 1973, Frane Selak a mai fost implicat într-un accident pe șosea. Motorul mașinii sale s-a umplut de ulei fierbinte, din cauza defectării pompei de benzină, iar prin găurile de ventilație au început să iasă flăcări. Bărbatul a scăpat și de această dată, pierzându-și doar părul din cauza focului.

Blestemul autobuzelor

În anul 1995, Frane Selak a fost lovit de un autobuz în Zagreb, însă a scăpat din nou doar cu răni minore. Un an mai târziu, bărbatul a fost implicat într-o coliziune frontală cu un camion. Acesta a intrat cu mașina prin barele de protecție ale drumului, care s-au și desprins, iar mașina a plonjat pe coasta muntelui. Bărbatul a sărit din mașină în ultima clipă și a scăpat din nou cu viață.

Uneori a mai avut și noroc

În anul 2003, după 3 zile după ce împlinise vârsta de 73 de ani, Frane Selak a cumpărat un bilet la loterie și a câștigat 1.100.000 de dolari. În această perioadă s-a căsătorit a cincea oară, a cumpărat câteva case și a dăruit restul banilor rudelor și prietenilor. După acest eveniment, viața lui s-a liniștit și a dus un trai modest.