AcumStiu.net

Julia Pastrana, ciudățenia secolului al XIX-lea

Julia Pastrana a fascinat secolul al XIX-lea prin înfățișarea ei. Savanții din acea perioadă, printre care și Charles Darwin, au fost intrigați de existența ei, mai ales de ideea că există o ființă care să fie un hibrid dintre om și primată. Ulterior, s-a aflat că femeia suferea de o afecțiune extrem de rară numită pipertricoză acromegaloidă, adică întreg corpul este acoperit de păr, iar trăsăturile faciale sunt neobișnuite.

Julia Pastrana s-a născut în munții din vestul Mexicului în anul 1834 și întreaga sa viața i-a fost definită de înfățișarea pe care o avea. Femeia avea doar 1,3 metri înălțime și cântărea 50 de kilograme, buzele și sprâncenele îi erau groase și nasul proeminent.

Femeia care seamănă cu o gorilă

Charles Darwin a descris-o pe Julia Pastrana ca fiind „o femeie remarcabilă, dar avea o barbă masculină și o frunte păroasă, dar ceea ce ne atrage atenția constă în setul dublu neregulat de dinți din mandibulă și din maxilar, un rând fiind plasat în celălalt. De la această redundanță a dinților, gura sa era supradezvoltată, iar fața sa semăna cu cea a unei gorile.”

Julia Pastrana și-a petrecut copilăria într-un orfelinat și a devenit celebră datorită înfățișării sale. Când a aflat despre existența ei, guvernatorul statului Sinaloa, Pedro Sanchez, a luat-o pe fată și a angajat-o în casa lui pe postul de servitoare. Când a împlinit 20 de ani, Julia Pastrana s-a întors la tribul ei. Cu toate acestea, pe drumul spre casă, Julia Pastrana s-a întâlnit cu M. Rates, care a convins-o să urce pe scenă și să facă parte din diferite spectacole.

Cariera

În scurt timp, a devenit celebră în Statele Unite și în Europa sub numele de „Femeia maimuță” sau ”Doamna babuin”. Savantul Alexander B. Mott a stabilit că Julia Pastrana era semi-om, afirmând după ce a examinat-o că este jumătate om, jumătate urangutan. Managerii Juliei Pastrana au profitat de acest lucru și o prezentau mereu ca având o latură animalică.

În ciuda acestor lucruri, Julia Pastrana era o femeie extrem de inteligentă și a învățat în scurt timp două limbi străine, dar și să cânte și să danseze. Adora să călătorească și să gătească. De asemenea, Julia Pastrana se supunea de bună voie cercetării de la acea vreme. Înainte de a ajunge în Europa, Julia Pastrana s-a căsătorit cu unul dintre managerii ei, Theodor Lent, însă totul a fost un secret.

Când s-a aflat, oamenii spuneau că Julia Pastrana s-a căsătorit cu Lent din iubire, în timp ce el, din interes, însă Julia Pastrana a afirmat mai târziu că a refuzat peste 20 de cereri în căsătorie pe motiv că bărbații nu erau suficient de bogați.

Sfârșitul vieții

În anul 1860, Julia Pastrana a născut un băiat în timp de ce afla la Moscova, însă băiatul s-a stins din viață după doar câteva zile. După 3 zile de la acest incident, Julia Pastrana s-a stins și ea din viață din cauza unor complicații care au avut loc din cauza nașterii, iar ultimele sale cuvinte au fost: „Mă duc fericită. Știu că am fost iubită.”