AcumStiu.net

Marea ceață care a coborât asupra Londrei la 5 decembrie 1952

Oamenii de știință speră acum că cercetarea lor privind Marea Ceață din Londra va duce la alte descoperiri și va ajuta la rezolvarea problemelor în țările cu rate ridicate de poluare a aerului. Marea Ceață a Londrei a coborât asupra orașului pe 5 decembrie 1952.

O ceață ciudată, de o culoare între galben și negru, a lat prin surprindere locuitorii Londrei, care nu mai văzuseră nimic asemănător până atunci. Până și mirosul ei era diferit, un miros puternic și chimic. Oamenii aflați afară, au început să aibă imediat o insuficiență respiratorie, fiindu-le extrem de greu să inhaleze aerul gros, aproape opac.

Deși la acea vreme nu aveau habar, locuitorii Londrei de atunci au trăit ceea ce a devenit cunoscut ca una dintre cele mai periculoase dezastre ecologice până în prezent. Înainte de ridicarea ei, 12.000 de oameni și-au pierdut viața și a fost nevoie de aproape 65 de ani pentru ca experții să-și dea seama de ce a avut loc acest fenomen.

Marea Ceață din Londra, un amestec de fum și ceață, a fost rezultatul unei serii de mai multe coincidențe nefericite.

Cu câteva zile înaintea acestui dezastru, a venit un aer extrem de rece, iar londonezii au fost nevoiți să pornească încălzirile. Cum în Londra ceața este un fenomen obișnuit, oamenii nu au băgat de seamă la început că ceva este în neregulă.

Însă, pe 5 decembrie a fost o zi deosebită. De obicei, vântul sufla cu 5-10 mile pe oră, iar locuitorii erau obișnuiți cu acest fenomen, însă, de această dată, nu exista aproape nicio adiere de vânt, determinând fumul să rămână pe străzi și să nu fie împrăștiat.

Pe lângă faptul că orașul era cuprins de frig și ger, orașul se afla direct sub un anticiclon atmosferic. Anticiclonul de deasupra Londrei a creat în mod eficient o bulă în jurul orașului, care a împiedicat accesul aerului proaspăt, astfel, nu mai exista nicio scăpare.

Marea Ceață din Londra a fost atât de groasă încât a închis orașul. Vizibilitatea a fost redusă și în unele locuri nu se putea vedea absolut nimic, determinând locuitorii să renunțe la vehiculele lor în mijlocul drumurilor. Calitatea slabă a aerului a făcut aproape imposibil mersul pe jos, deoarece nivelurile de poluanți au creat o atmosferă toxică.

Cei care s-au aflat afară în timpul acestui fenomen, au suferit numeroase afecțiuni, iar starea lor de sănătate s-a înrăutățit. Cazuri de infecții ale tractului respirator, hipoxie, bronșită și bronhopneumonie au fost toate raportate de medici, iar numărul deceselor a ajuns în curând la 12.000. Un studiu ulterior a arătat că nivelurile ridicate de acid sulfuric din ceață au contribuit foarte mult la pierderile de vieți omenești.

Modul în care acidul sulfuric și-a găsit drumul în aer în acea zi a rămas un mister aproape 65 de ani. Abia în noiembrie 2016 o echipă globală de oameni de știință a anunțat că au rezolvat misterul.

Oamenii de știință au susținut că dioxidul de sulf a intrat în atmosferă, în special prin arderea cărbunelui: „Oamenii știu că sulfatul a avut o mare importanță în acest fenomen, iar particulele de acid sulfuric au fost formate din dioxid de sulf eliberat de arderea cărbunelui pentru uz rezidențial și în centralele electrice, și alte mijloace”, a declarat liderul de cercetare, Dr. Renyi Zhang, profesor la Universitatea A & M din Texas.

„Dar modul în care dioxidul de sulf a fost transformat în acid sulfuric a fost neclar. Rezultatele noastre au arătat că acest proces a fost facilitat de dioxidul de azot, un alt co-produs al arderii cărbunelui și a avut loc inițial pe ceața naturală. ”

Oamenii de știință speră acum că cercetarea lor va conduce la alte descoperiri de mediu și va ajuta la rezolvarea problemelor în țările cu rate ridicate de poluare a aerului, cum ar fi China. Ceața, deși letală, a forțat parlamentul să analizeze impactul oamenilor asupra poluării aerului. Doar la patru ani după Marea Ceață din Londra, Marea Britanie a adoptat Legea aerului curat din 1956, interzicând arderea tuturor poluanților din Marea Britanie.