AcumStiu.net

Momentele în care alcoolul a schimbat istoria

Alcoolul are propria lui istorie și este la fel de veche ca și cea a civilizației. Încă de la primele culturi de orz și vițe de vie și până la distilarea celor mai moderne băuturi, alcoolul ne-a ajutat să ne sărbătorim reușitele și să ne înecăm amarul. Chiar dacă în prezent, alcoolul pare să fie ceva banal, nu mulți oameni știu că au existat momente în care alcoolul a schimbat istoria. Iată câteva dintre ele:

George Washington a mituit votanții cu alcool

George Washington a știut exact ce le place votanților din Virginia: alcoolul. La începutul carierei sale, George Washington, în anul 1758, a cheltuit toate fondurile de campanie pentru a cumpăra băutură, care să-l ajute să-i convingă pe votanți sa-l aleagă în adunarea legislativă a statului Virginia. Dacă americanilor nu le-ar fi plăcut atât de mult alcoolul, George Washington nu ar fi câștigat această alegere.

Abraham Lincoln a fost abandonat pentru un pahar de alcool

În noaptea asasinării lui Abraham Lincoln, John Parker a fost însărcinat să-l protejeze în timpul spectacolului de la Teatrul Ford. După ce Lincoln și soția sa au ocupat locurile din primul rând, Parker a dispărut de lângă cei doi pentru a accepta invitația de a bea un pahar împreună cu valetul și vizirul lui Lincoln. Poate dacă Parker nu ar fi acceptat acea invitație, Lincoln nu ar fi fost asasinat în acea noapte.

Rușii au pierdut un război pentru că erau prea beți

Nicio națiune nu este legată mai mult de alcool, în special de votcă, decât sunt rușii. În timpul războiului Ruso-Japonez, rușii au demonstrat că nu pot renunța la alcool nici măcar pentru a câștiga un război. Chiar și țarul Nicolae a dat vina pe alcool la acea vreme pentru performanțele jalnice militare ale țării sale. Astfel, acesta a interzis alcoolul în anii premergători Primului Război Mondial pentru a evita un nou dezastru.

Familia Borgia și-a menținut puterea cu ajutorul vinului otrăvit

Familia Borgia a fost o familie extrem de influentă în Italia în timpul Renașterii. Cei din această familie s-au implicat în politică și în viața religioasă a acelei perioade pentru a dobândi putere și bani. Pentru a-și îndepărta inamicii, familia Borgia a apelat la vinul otrăvit pe care îl oferea dușmanilor atunci când situația era de așa natură încât trebuia să scape de adversari. Totuși, istorici cred că tot vinul otrăvit le-a adus sfârșitul celor din familia Borgia.