AcumStiu.net

Mumia lui Lenin: povestea celui mai bine conservat trup de pe Pământ

Mumia lui Lenin se află într-un mausoleu din Piața Roșie din Moscova, închisă într-un sarcofag din sticlă ornată. Ochii celui care a fost cândva Vladimir Ilici Lenin sunt închiși, părul îi este perfect pieptănat și mustața aranjată cu grijă. Acesta este îmbrăcat într-un costum negru, iar brațele i se odihnesc de-o parte și de alta a corpului. Chiar și după 94 de ani de stingerea din viață a marelui lider bolșevic, corpul lui pare atât de viu, încât copiii se sperie de cele mai multe ori.

Mumia lui Lenin, perfect conservată

Multă lume spune, la prima vedere, că trupul lui Lenin este din ceară, însă este vorba despre corpul adevărat a liderului, care este conservat într-un mod impecabil. Probabil că vă întrebați cum este posibil ca trupul lui Lenin să se fi păstrat atât de bine de-a lungul timpului. Ei bine, toate organele interne au fost îndepărtate și i-a fost lăsat doar scheletul, dar și mușchii. Corpul lui este îmbălsămat periodic și este supravegheat cu grijă, însă din ziua în care acesta a plecat de pe această lume.

Anul 1924

Vladimir Ilici Lenin s-a stins din viață în anul 1924, la 21 ianuarie, iar la început se știa că va fi îngropat. A fost îmbălsămat doar temporar pentru a preveni descompunerea. Se pare că cele 4 zile de dinainte de îngropare nu au fost suficiente pentru cei îndoliați, astfel sovieticii au decis să construiască un mausoleu temporar, din lemn și trupul lui Lenin a fost pus înăuntru.

Corpul lui Lenin s-a păstrat aproape intact datorită temperaturilor de -6 și -7 grade Celsius și după 56 de zile, oficialii sovietici au stabilit să nu-l îngroape și au început discute despre conservarea permanentă a corpului lui Lenin.

O echipă întreagă are grijă de corpul lui Lenin

Grupul de oameni de știință care au grijă de mumia lui Lenin poartă numele de „Laboratorul lui Lenin”. Aceștia vin la mausoleul liderului la câteva zile și acordă o mare atenție luminii și temperaturii din interior pentru a asigura condiții perfecte pentru conservare.

La fiecare 18 luni, mumia lui Lenin este transferată într-un loc special, situat sub mausoleu și este din nou îmbălsămată. Corpul îi este spălat cu lichid de îmbălsămare și i se injectează amestecul de chimicale necesar.

Având în vedere că i-a fost păstrat doar scheletul și toate organele interne i-au fost scoase, creierul lui Lenin a fost dus la Centrul de Neurologie al Academiei Ruse de Științe.