AcumStiu.net

Petrus Gonsalvus și adevărata poveste „Frumoasa și Bestia”

Toată lumea a auzit de celebra poveste „Frumoasa și Bestia” și în întreaga lume există 23 de variante, scrise în diferite epoci. Totuși, nu multă lume știe că această poveste celebră a fost scrisă pe baza aventurilor unui bărbat care a existat în realitate, numit Petrus Gonsalvus.

Petrus Gonsalvus, sălbaticul de la curte

Petrus Gonsalvus s-a născut undeva în anul 1537, în Insulele Canare și se cunosc puține date despre viața lui personală. Acesta și-a început viața ca sclav, însă nu ca unul obișnuit. Petrus Gonsalvus suferea de hipertricoză sau „sindromul vârcolacului”.

Astfel, corpul lui era acoperit de un păr lung și des, așa că oamenii l-au numit „sălbaticul”. Când avea 10 ani, lui Petrus Gonsalvus i-a fost oferit regelui Franței, Henric al II-lea, și avea să rămână la curtea regală peste 40 de ani, sub protecția monarhului și soției acesteia, Caterina de Medici.

Educat ca un aristocrat

Regele Franței i-a acordat o mare importanță lui Petrus Gonsalvus și în loc să-l arunce într-o temniță, acesta i-a oferit o educație clasică, ca unui gentleman. Petrus Gonsalvus a învățat astfel tot ce trebuia să știe un nobil, de la tactica militară și până la limba latină și era ma bine educat decât mulți dintre membrii aristocrației.

Acesta a întâlnit la curte o fată, pe nume Catherine, cu care s-a căsătorit și a avut chiar și copii. În anul 1589, în urma loviturii de stat regizate de nobilime, familia Gonsalvus a rămas fără protector. În timpul acestor evenimente familia a legat o legătură strânsă cu ducele de Parma, care l-a trimis pe Petrus Gonsalvus, pe soția lui și pe fiul și cele 4 fiice în orașul natal.

Celebritate europeană

Boala de care suferea Petrus Gonsalvus i s-a transmis și uneia dintre fete, Antonietta, care a devenit extrem de celebră și a avut norocul să cunoască oameni care au tratat-o cu blândețe. În anul 1594, în timp ce se afla în Italia, fata l-a cunoscut pe omul de știință Ulisse Aldrovandi. Acesta a fost fascinat de fată și a realizat gravuri cu ea, iar mai târziu, Antonietta avea să fie pictată de artista Lavinia Fontana.

Adevărata poveste „Frumoasa și Bestia”

Deși bestia din poveste nu este descrisă cu lux de amănunte, toate ilustrațiile o reprezintă ca fiind acoperită de păr, de aceea, este posibil ca cei care au scris de-a lungul timpului această poveste s fi văzut numeroasele portrete ale lui Petrus Gonsalvus. Nu spune nimeni că se știe cu siguranță că Petrus Gonsalvus a fost sursa de inspirație a acestei povești, însă este foarte posibil ca el să fie responsabil pentru imaginea pe care o aveam în prezent despre unul dintre personajele principale.