AcumStiu.net

Povestea fetiței care uimește lumea științifică

Olivia Farnswort din Marea Britanie are doar 7 ani și a reușit să surprindă toți medicii care au consultat-o. Olivia arată ca un copil obișnuit de vârsta ei, însă are un set de abilități cu totul nemaiîntâlnite. Fetița nu obosește niciodată, nu simte niciun fel de durere și rezistă câteva zile fără să simtă senzația de foame.

Toate aceste lucruri se întâmplă din cauza faptului că suferă de o condiție medicală rară: o tulburare a cromozomilor, cu care medicii nu s-au mai confruntat până acum. De altfel, medicii cred că ea este singura persoană care suferă de toate aceste afecțiuni în același timp. La un moment dat, mama fetei, Niki Farnsworth, a declarat că medicii nu au o denumire exactă pentru afecțiunea de care suferă Olivia pentru că această boală este extrem de rară.

Femeia a povestit că s-a întâmplat o dată ca Olivia să fie lovită de mașină și aruncată câțiva metri de la locul accidentului. Pentru mama a fost extrem de greu, a început să țipe și să plângă, fiind în stare de șoc, însă Olivia s-a ridicat liniștită, a venit spre mama sa și a întrebat-o ce s-a întâmplat.

Niki Farnsworth spune că a observat că ceva nu este în regulă cu fetița ei încă din primele luni de viață pentru că nu-i creștea părul și nu a avut păr până la vârsta de 4 ani și jumătate. De asemenea, au mai existat și alte simptome negative care o puneau pe gânduri: Olivia are deseori crize violente și uneori, când se află în public, își lovește fără motiv mama, de față cu toată lumea.

Mama Oliviei este îngrijorată pentru că nu știe exact de ce boală suferă fiica ei și, de aceea, a început să stângă fonduri pentru o cercetare medicală amănunțită a fetei, în speranța că va afla într-un final de ce suferă, apoi să fie vndecată.