AcumStiu.net

Povestea lui Kurt Gödel, un geniu paranoic

Kurt Gödel a fost unul dintre cei mai mari matematicieni și filosofi ai vremii, însă avea o stare de sănătate precară, atât mintală, cât și fizică, iar aceste probleme psihice i-au adus și sfârșitul.

O minte genială, însă instabilă

Kurt Gödel s-a născut în anul 1906 în Brunn, Imperiul Austro-Ungar, azi Brno, Republica Cehă. Încă de mic era poreclit „domnul de ce?” pentru că avea o curiozitate ieșită din comun, iar mintea lui era mereu însetată de cunoaștere. Cu toate acestea, Kurt Gödel era foarte sensibil și instabil din punct de vedere psihic.

Când avea 8 ani, Kurt Gödel a citit o carte de medicină și era ferm convins că are probleme cu inima, mai exact o posibilă complicație a febrei reumatic pe care o avusese cu doi ani în urmă. A început să aibă o obsesie pentru starea lui de sănătate care s-a continuat pe toată perioada vieții, crezând că nu-și revenise niciodată pe deplin din febra reumatică. Kurt Gödel era cunoscut ca fiind paranoic, depresiv și anxios, având mai multe episoade de depresie de-a lungul vieții.

Momentul în care Kurt Gödel a devenit cunoscut

Când avea 18 ani, a mers la Universitatea din Viena pentru a studia matematica, fizica și filosofia. La vârsta de 23 de ani, Kurt Gödel a terminat teza de doctorat sub îndrumarea lui Hans Hahn. În ciuda faptului că strălucea și era excepțional, Kurt Gödel nu-și găsea locul la Viena pentru că ideile sale erau în contradicție cu  ideile populare ale vremii.

În anul 1931, a publicat „teoria incompletitudinii” care i-a și adus faima mondială. În același an, în timp ce ținea o prelegere de matematică, s-a întâlnit pentru prima dată cu Albert Einstein și au devenit în scurt timp extrem de apropiați, prietenia lor continuând până s-a stins din viață Einstein în anul 1955.

Pe parcurs ce Kurt Gödel călătorea și ținea prelegeri peste tot în lume, starea sa mintală devenea tot mai fragilă. În anul 1938, abia își reluase prelegerile după ce a avut o perioadă de depresie.

Căsătoria

Aflându-se în pericol de a fi înrolat în Armata Germană, Kurt Gödel s-a însurat în anul 1938 cu Adele Limbursky, o dansatoare și s-au mutat în Statele Unite ale Americii. elația celor doi nu a fost bine văzută de părinții matematicianului pentru că Adele era cu 6 ani mai mare decât el și mai fusese căsătorită o dată.

Prietenul său, Albert Einstein, l-a ajutat să ocupe un post la Institutul pentru Studii Avansate al Universității Princeton, unde a rămas o perioadă bună de timp pentru a preda. Aici a devenit profesor titular în anul 1953, după care și-a îndreptat atenția către filosofie.

Sfârșitul i-a fost adus de paranoia

Deși Kurt Gödel avea în față o carieră strălucită, starea lui mintală se agrava de la o zi la alta și nicio secundă nu s-a stabilizat pe parcursul vieții lui. La un moment dat, spre sfârșitul vieții, era suspicios fără de mâncarea pe are trebuia să o consume și era convins că cineva încearcă să-l otrăvească. Acesta refuza orice mâncare i se oferea dacă nu era gustată mai întâi de soția sa.

În anul 1977, soția lui s-a îmbolnăvit și a fost internată în spital timp de 6 luni. În acest timp, Kurt Gödel a refuzat să mai mănânce și s-a înfometat până s-a stins din viață din cauza malnutriției. În momentul în care s-a stins din viață avea doar 30 de kilograme.