AcumStiu.net

Secretele lui Leonardo da Vinci

În ultima perioadă, multe cărți și multe persoane au susținut că Leonardo da Vinci ar fi fost liderul unei societăți secrete și că a ascuns numeroase coduri și mesaje obscure în operele sale. Să fi fost Leonardo da Vinci pe lângă pictor, om de știință și inventator și păstrătorul unui mare secret transmis de-a lungul epocilor?

Cifruri și criptare

Cert este faptul că Leonardo da Vinci nu era un necunoscător al codurilor și al criptării, mai ales că își scris notițele invers, folosind scrierea în oglindă. Cercetătorii nu au găsit o explicație exactă a acestui lucru, însă se crede că Leonardo da Vinci se temea ca nu cumva invențiile sale militare să cadă în mâini greșite și să producă adevărate tragedii.

Cu toate acestea, alți cercetătorii afirmă că acest fel de criptare este destul de ușor de descifrat și că tot ceea ce trebuie să faci este să ții hârtia în fața unei oglinzi și poți citi ușor. Marele pictor folosea această scriere din motive de securitate. Au existat și teorii conform cărora Leonardo da Vinci folosea această scriere pentru că era stângaci și astfel îi era mult mai ușor să scrie.

Misterul Mona Lisa

Mulți istorici și oameni de știință sunt convinși că Leonardo da Vinci a pictat simboluri sau mesaje secrete în operele sale. Mai mulți specialiști au analizat pictura și au descoperit mai multe tehnici și semnificații ascunse în tablou. Cei mai mulți care au privit pictura au afirmat că zâmbetul Mona Lisei îi bântuie și chiar se modifică, deși vopseaua cu care este pictată rămâne, evident, nemișcată.

Specialiștii au și o explicație pentru acest efect, și anume că Leonardo da Vinci a pictat colțurile gurii astfel încât ele să iasă din zona de focalizare. În acest fel, colțurile gurii sunt văzute mai bine cu privirea periferică decât dacă am privi drept la ele.

O altă explicație

Alți specialiști spun că zâmbetul Mona Lisei tinde să se miște din cauza nivelului variabil de zgomot aleatoriu produs de sistemul vizual. Dacă închizi ochii într-o cameră întunecată, vei observa că nu totul este negru. Celulele din ochii noștri generează un nivel scăzut de zgomot de fond, adică luminițe mici și puncte întunecate. Astfel, specialiștii spun că în momentul în care ne uităm la zâmbetul Mona Lisei, aceste puncte pot schimba forma zâmbetului.

Mona Lisa, autoportretul artistului?

Unii cercetători susțin că de fapt Mona Lisa nu este femeie de fapt, ci că este un autoportret al artistului. S-a folosit și un computer pentru a alinia trăsăturile Mona Lisei cu cele ale lui Leonardo da Vinci, iar trăsăturile lor se potriveau la perfecție.

Leonardo da Vinci, liderul unui grup secret?

Se presupune că Leonardo da Vinci ar fi fost liderul unui grup secret, numit Prioratul de Sion. Conform cărții Codul lui da Vinci, misiunea acestui grup era de a se păstra viu secretul Mariei Magdalena și al căsătoriei ei cu Isus. Deși această carte este o operă de ficțiune, ea se bazează pe teoriile dintr-o carte controversată de non-ficțiune, intitulată Sânge Sfânt, Graal Sfânt.

În această carte se vorbește despre dovezile care arată că Leonardo da Vinci era membru al Prioratului de Sion, dovezi care se află depozitate la Biblioteca Națională din Paris.