AcumStiu.net

Semne și simboluri celebre cu semnificații nebănuite

Semnele și simbolurile au o mare însemnătate, având în vedere că transmit mesaje care rezistă de-a lungul trecerii timpului. Deși considerăm că știm aceste simboluri, oamenii nu cunosc cu exactitate semnificația lor. Originea acestora este bine îngropată și doar istoricii și cercetătorii acestui domeniu cunosc cu adevărat sensul adevărat al acestor simboluri. Iată câteva dintre ele:

Simbolul coarnelor

Acest semn este unul dintre cele mai răspândite. Pumnul strâns în coarne de diavol este considerat ca fiind un gest negativ și chiar demonic. Totuși, la început avea altă însemnătate. Era folosit de vrăjitoare și era menit să alunge spiritele malefice, iar cei ce-l foloseau erau protejați de demoni și de spiritele rele.

Acest semn a dobândit conotații negative abia în secolul al XX-lea, când cântărețul de rock Ronnie James Dio l-a folosit prima dată pe scenă și a fost astfel asociat cu muzica rock. De atunci, acest semn a început să aibă conotații negative și să fie interpretat ca fiind chemarea satanei, însă nu are nicio legătură cu forțele malefice.

Pentagrama

Pentagrama este și ea folosită de rockeri și este asociată cu culturile satanice, însă la origini ea nu avea deloc încărcătură negativă. Deși nu este un simbol creștin, această pentagramă era folosită de vrăjitoare și reprezenta triumful spiritualității asupra lumii. Mai mult decât atât, pentagrama a fost folosită în opera Faust, de Goethe, ca metodă de protecție împotriva diavolului.

Crucea întoarsă

Și crucea întoarsă era considerată ca fiind un simbol pozitiv la început, deși azi reprezintă tot ce este anti-creștin. Mult timp, crucea întoarsă invers a fost un simbol al Sfântului Petru care a cerut să fie răstignit cu capul în jos pentru că nu se considera vrednic, astfel încât să fie răstignit ca Hristos.

Svastica

Svastica a devenit un semn interzis și evitat de toată lumea occidentală, fiind un simbol al Germaniei naziste care a pus în aplicare politicele de exterminare și care a făcut milioane de victime. Cu toate acestea, svastica avea conotații pozitive și era folosită ca simbol al norocului și a bunăstării. În arta preistorică, svastica semnifica norocul și soarele și era folosită în antichitate de celți, greci și hitiți. În prezent, este un simbol sacru în hinduism, jainism și budism.

Au fost descoperite svastici și pe teritoriul României, iar cele mai vechi au fost în Transilvania și datează din Epoca Pietrei, fiind prezentă și în Dacia romană. Cu toate acestea, din cauza naziștilor, acest simbol a devenit cel mai detestat.

Bradul de Crăciun

Brazii din apropierea solstițiului de iarnă marcau renașterea Soarelui și această tradiție apare în mai multe culturi. Romanii își împodobeau casele cu ghirlande din brad de la mijlocul lunii decembrie până la 1 ianuarie, când sărbătoreau Saturnalia, în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii.

Bradul apare și la vikingi, care îl considerau un simbol al zeului Soarelui, Balder. Aceștia decorau pe timpul iernii templele cu crengi de brad, ornate cu vâsc.